O noapte care trebuia să fie obișnuită s-a transformat într-o tragedie cumplită pe DJ 601, între Videle și Mârșa, județul Giurgiu. În doar câteva clipe, două vieți tinere au fost curmate brutal, iar alte două persoane au fost rănite, în urma impactului devastator dintre un autoturism și un microbuz.
Impactul dintre cele două autovehicule a fost nimicitor. O adolescentă de 16 ani și un tânăr de 21 de ani, pasageri în autoturism, ambii din comuna Roata de Jos, nu au mai putut fi salvați. Echipajele de intervenție ajunse la fața locului au încercat din răsputeri să le redea viața, însă rănile suferite erau incompatibile cu viața.
Totodată, în urma accidentului, alte două persoane au fost rănite. Una dintre victime a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale, în timp ce cealaltă a refuzat transportul.
Nenorocirea s-a consumat în noaptea de luni spre marți într-o curbă periculoasă, când un șofer de 24 de ani a scăpat mașina de sub control.

„Din primele cercetări, a reieșit faptul că, un tânăr, de 24 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 601, din direcția Videle către Mârșa, nu ar fi adaptat viteza de deplasare într-o curbă, intrând în coliziune cu un microbuz, condus de către un bărbat, de 39 de ani, din județul Teleorman.
În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat decesul unei minore, de 16 ani și unui tânăr, de 21 de ani, ambii din comuna Roata de Jos, județul Giurgiu, care aveau calitatea de pasageri ai autoturismului.
De asemenea, a rezultat rănirea a două persoane, una dintre acestea refuzând transportarea la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă”, a precizat IPJ Giurgiu.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Roata de Jos, Detașamentului Bolintin Deal și Punctului de Lucru Drăgănești Vlașca (ISU Teleorman), cu două autospeciale de stingere, trei ambulanțe SMURD, două SAJ și poliția.
„O adolescentă în vârstă de 16 ani și un tânăr de 21 de ani, ambii pasageri în autoturism, au suferit leziuni grave și nu au mai putut fi salvați. Un bărbat de 38 de ani, din microbuz, a fost preluat de un echipaj medial și transportat la spital, iar o altă persoană a fost monitorizată la fața locului, ulterior refuzând deplasarea la unitatea medicală. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări”, a transmis ISU Giurgiu.

























