Orașul Găești a pierdut un medic devotat! După 40 de ani în slujba pacienților, dr. Simona Duță a plecat pentru totdeauna. Mesajul emoționant transmis de Comunitatea salariaților Spitalului Orășenesc

Publicitate

Doliu în comunitatea medicală din Găești! Medicul specialist în boli interne Simona Duță a încetat din viață, la vârsta de 72 de ani, după o carieră de peste patru decenii dedicată medicinei și oamenilor aflați în suferință.

Vestea dispariției sale a adus tristețe în rândul colegilor de la Spitalul Orășenesc Găești, unitate medicală în care medicul și-a desfășurat cea mai mare parte din activitate.

Timp de peste 40 de ani, doamna doctor Simona Duță a lucrat în slujba pacienților, cu seriozitate și devotament. Medic specialist în boli interne, aceasta a făcut parte din echipa spitalului și a cunoscut îndeaproape responsabilitatea unei profesii în care fiecare decizie poate conta enorm pentru viața și sănătatea unui om.

În ultima perioadă, medicul continua să fie activ profesional și efectua gărzi în cadrul Compartimentului de Primiri Urgențe al Spitalului Găești, fiind prezentă în continuare acolo unde era nevoie de experiența și priceperea sa.

Un medic care a îngrijit generații de pacienți a plecat pentru totdeauna 

La scurt timp după dispariția medicului, comunitatea salariaților din cadrul Spitalului Orășenesc Găești a transmis un mesaj emoționant în memoria celei care le-a fost colegă și care a lăsat în urmă mai bine de 40 de ani de activitate medicală.

„Astăzi, un om care a făcut parte din viața Spitalului Orășenesc Găești pleacă dintre noi. Doamna doctor Duță Simona, la 72 de ani, a închis pentru totdeauna ușa unei lumi căreia i-a dăruit o mare parte din viața sa: spitalul, medicina și oamenii.

A fost medic pe secția de Boli Interne, a făcut gărzi, a cunoscut nopțile grele ale spitalului, neliniștea aparținătorilor, durerea bolnavilor și responsabilitatea fiecărei decizii luate pentru un om aflat în suferință. Ani și ani, a fost acolo.”

Colegii au vorbit și despre oamenii care, prin munca lor de zi cu zi, ajung să devină parte din memoria unei instituții și a unei comunități.

„Poate că, în tumultul fiecărei zile, nu ne-am oprit întotdeauna să spunem cât de mult înseamnă oamenii care își dedică viața acestei profesii. Dar astăzi, când un coleg pleacă pentru totdeauna, înțelegem încă o dată că un spital nu înseamnă doar ziduri, aparatură și documente. Înseamnă oamenii care au pus suflet, timp și viață în fiecare zi petrecută acolo. Doamna doctor Duță Simona face parte din această memorie”.

O carieră construită în jurul oamenilor 

În urma medicului rămân anii de muncă, pacienții îngrijiți, colegii alături de care a lucrat și numeroasele gărzi în care a fost la datorie.

„Rămân în urmă pacienții pe care i-a îngrijit, colegii alături de care a lucrat, nopțile de gardă, anii de muncă și toate acele gesturi despre care poate nu se va mai ști niciodată, dar care au însemnat ceva pentru cineva.

Unele vieți nu se măsoară în ani. Se măsoară în oamenii cărora le-ai fost de folos.”

Prin activitatea sa de peste patru decenii, medicul Simona Duță rămâne parte din istoria Spitalului Orășenesc Găești și din memoria celor care au cunoscut-o și au lucrat alături de ea.

La despărțirea de colega lor, angajații spitalului au transmis familiei îndoliate „întreaga noastră compasiune și sincere condoleanțe. Drum lin spre lumină, doamna doctor.
Odihniți-vă în pace. Cu profundă tristețe și recunoștință”, a transmis Comunitatea salariaților din Spitalul Orășenesc Găești.

Publicitate