Sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat s-a încheiat, iar acum elevii sunt în emoțiile așteptării rezultatelor.
După proba la Limba și Literatura Română, ce a avut loc marți, 10 iunie, absolvenții de liceu au susținut proba obligatorie a profilului (miercuri – 11 iunie) și proba la alegere a profilului și specializării (vineri – 13 iunie)
La nivelul județului Dâmbovița au susținut proba obligatorie a profilului (Matematică și Istorie) – 2215 elevi dintr-un număr de 2268 înscriși (2076 din seria curentă și 192 din seriile anterioare) – rată de participare 97,66%. Au absentat, așadar, 53 de elevi.
În schimb, astăzi, 13 iunie, proba la alegere a fost susținută de 2256 de elevi din 2312 înscriși (2076 din seria curentă și 236 din seriile anterioare), înregistrându-se, așadar, o rată de participare de 97,58%. Au absentat 56.
La nici una dintre aceste două probe nu a fost eliminat niciun candidat pentru fraudă sau tentativă de fraudă.
Afișarea primelor rezultate (în centrele de examen și online, inclusiv pe site-urile inspectoratelor școlare) este programată în data de 20 iunie (până la ora 12:00).
Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 14:00 – 18:00, respectiv în zilele de 23 și 24 iunie.
Candidații pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de Comisia Națională de Bacalaureat. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal.
Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În aceeași măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul la depunerea contestației.
Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 30 iunie (în centrele de examen și online, inclusiv pe site-urile inspectoratelor școlare).
În conformitate regulamentele UE privind protecția datelor – GDPR, rezultatele sunt afișate prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului (coduri).
Citește și