Slovenia, în pline alegeri parlamentare, a impus restricții la achizițiile de combustibil, în contextul crizei energetice globale cauzate de închiderea Strâmtorii Ormuz.
Astfel, de duminică, 22 martie, în Slovenia, persoanele fizice pot alimenta maxim 50 de litri pe zi. Persoanele juridice și fermierii au un plafon de 200 de litri. Restricțiile sunt temporare și sunt în vigoare până la noi dispoziții.
„Petrol”, cea mai mare companie slovenă de distribuție a petrolului, s-a confruntat cu penurie, cozile la stațiile sale de benzină au crescut semnificativ și multe stații Petrol din toată Slovenia au fost închise duminică.
Armata a fost trimisă să aprovizioneze stațiile de benzină cu cisternele proprii, iar premierul Robert Golob spune populației că depozitele sunt pline, problema este transportul combustibilului către stații.
Mai mult de jumătate din statele Uniunii Europene au anunţat măsuri de limitare a efectelor creşterii preţurilor carburanţilor. Comisia Europeană este îngrijorată de fenomen, dar spune că în acest moment există doar o criză a preţurilor, nu şi una a alimentării cu petrol, potrivit romania-actualități.ro.
Potrivit Digi24.ro, în Spania, autoritățile au pregătit o serie de reduceri pentru a putea sprijini sectorul energetic, iar Italia a redus accizele la combustibili și încearcă să-și diversifice sursele de aprovizionare.
De asemenea, Germania a instituit un control ferm în piața carburanților și vrea să oblige companiile petroliere să justifice majorările de preţuri.
Austria acordă reduceri temporare de taxe pe combustibil și limitează marjele de profit ale comercianţilor cu amănuntul.
Slovacia va percepe preţuri mai mari la combustibil pentru şoferii străini pentru a-și proteja piața internă.
Serbia va reduce accizele la ţiţei cu un nivel cumulat de 60%, iar Ungaria va impune plafoane de preț doar pentru autovehiculele înmatriculate în țară.
Bulgaria acordă un ajutor lunar în cuantum de 20 de euro doar categoriilor defavorizate.
În România, Guvernul va adopta mâine o ordonanță de urgență prin care „să fie declarată situația de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și să fie stabilite măsuri de protejare a economiei și a populației pe durata acestei crize.
Pe durata situației de criză vor fi instituite măsuri de protecție aplicabile pentru o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii succesive pentru intervale de cel mult 3 luni, atât timp cât persistă circumstanțele care au determinat instituirea situației de criză.
Adaosul comercial pentru benzină, motorină și materiile prime utilizate pentru obținerea acestora va fi limitat pe întregul lanț de activitate economică.
Exportul și/sau livrările intracomunitare de benzină și motorină vor putea fi realizate de către operatorii economici exclusiv cu acordul prealabil scris al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și al Ministerului Energiei.
Pe durata situației de criză, se reduce cantitatea de biocarburant din benzină pentru scăderea prețului final.
De asemenea, ministerele Finanțelor, Economiei, Energiei, împreună cu Consiliul Concurenței, vor monitoriza permanent piața și vor evalua orice alte măsuri care se impun”, se arată într-un comunicat al Guvernului, emis astăzi.














