Scene șocante consumate în plină stradă sub privirile oamenilor! Tânăr legat cu sfoara de un indicator rutier și bătut cu sălbăticie. Patru bărbați au fost reținuți

Sursă foto: www.bacau.net
Publicitate

Scene greu de imaginat au avut loc într-o comună din județul Bacău, unde un tânăr de 22 de ani a trecut prin momente de coșmar, după ce a fost legat de un indicator rutier, iar apoi lovit cu brutalitate de patru bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 50 de ani. Șocant este și faptul că incidentul s-a consumat în plină stradă, sub privirile mai multor trecători, fără ca nimeni dintre cei prezenți să intervină sau să anunțe autoritățile.

Cazul de violență extremă a avut loc sâmbătă seara, 2 mai, în localitatea Găiceana. Potrivit anchetatorilor, cei patru bărbați l-au imobilizat pe tânăr, i-au legat mâinile la spate cu o sfoară și l-au legat de un indicator aflat la marginea carosabilului. Victima ar fi fost ținută astfel aproximativ o oră, timp în care agresorii au lovit-o în repetate rânduri.

Polițiștii  au deschis imediat o anchetă, iar după mai multe verificări și activități operative, cei patru suspecți au fost identificați și reținuți miercuri, 6 mai. Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Bacău.

Agresorii sunt cercetați pentru lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și lipsire de libertate în mod ilegal.

„La data de 6 mai a.c., aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău. În urma activităților investigative-operative desfășurate, polițiștii au identificat și depistat 4 bărbați cu vârste cuprinse între 17 și 50 de ani, toți din comuna Găiceana, bănuiți comiterea faptelor.

Din cercetări s-a stabilit că, în seara de 2 mai a.c., în jurul orei 21.00, cei 4 bărbați, în timp ce se aflau pe drumul public din comuna Găiceana, ar fi legat cu mâinile la spate, cu o sfoară, de un indicator rutier de pe marginea părţii carosabile, un tânăr de 22 de ani, timp de aproximativ o oră, exercitând acte de violenţă asupra sa, generând o stare evidentă de tulburare a ordinii publice, având în vedere prezenţa altor persoane la locul incidentului.

După administrarea probatoriului, față de cei patru bărbați a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău. Cercetările sunt continuate”, a precizat IPJ Bacău.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!