Scene șocante petrecute, la sfârșitul săptămânii trecute, în orașul Onești! Doi polițiști au fost atacați de un bărbat chiar în timp ce se aflau într-o misiune. Un agent a fost mușcat, iar colega acestuia, a fost băgată în spital, după ce a fost lovită cu pumnul, în zona feței.
Scandalul s-a petrecut în apropierea unei cafenele. Incidentul a fost declanșat de manifestarea violentă a bărbatului de 53 de ani, în plină stradă. Însă, când polițiștii au acționat pentru a-l imobiliza și încătușa pe individ, acesta din urmă i-a lovit și mușcat pe agenți.
„În timpul imobilizării, bărbatul a lovit-o cu pumnul în zona feței pe polițistă și l-a mușcat de mână pe polițist. În urma incidentului, polițista a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Bacău.
În urma incidentului, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oneşti a fost sesizat, iar pe numele bărbatului de 53 de ani a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, după care instanța de judecată a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 zile.














