S-a urcat la volan beat criță și a făcut prăpăd! A spulberat două mașini parcate și a continuat drumul pe trei roți! Alcoolemie uriașă prezentată de tânărul șofer

Publicitate

Scene incredibile consumate pe un bulevard din Bistrița, sâmbâtă de dimineață!

Un tânăr de numai 21 de ani s-a urcat rupt de beat la volanul unui Mercedes și a provocat un accident violent  în urma căruia două autoturisme parcate au fost avariate serios.

Șoferul Mercedesului, înmatriculat în județul Bistrița-Năsăud, circula pe Bulevardul Independenței, pe direcția spre Viișoara. După ce a trecut de intersecția de la Cap de Bou, acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în plin în două autoturisme parcate.

Impactul nu l-a oprit însă din drum. Cu mașina avariată și rămasă în trei roți, conducătorul auto și-a continuat deplasarea spre strada Sigmirului, unde a fost în cele din urmă depistat de polițiști.

După ce a fost testat cu aparatul etilotest de polițiști, tânărul a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 1,14 mg/ alcool pur în aerul expirat.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, la volan se afla un tânăr de 21 de ani, din Șintereag. După depistare, acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate și pentru recoltarea probelor biologice, necesare stabilirii alcoolemiei.

„Sâmbătă dimineață, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au depistat și identificat un conducător auto aflat sub influența alcoolului.

Verificările polițiștilor au indicat faptul că un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din Șintereag, pe Bulevardul Independenței a intrat în coliziune cu două autoturisme parcate, iar ulterior și-a continuat deplasarea spre strada Sigmirului, unde a fost depistat de polițiști. Testarea șoferului cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, șoferul a fost condus la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate și pentru recoltarea de mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

 

 

Publicitate