Reglementări în ajutorul celor cărora li se restituie taxele de poluare

Publicitate

Din nou despre restituirea sumelor reprezentând taxa specială, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule.

Astfel, printr-o Ordonanță de Urgență, Guvernul a stabilit noi prevederi care vin în sprijinul persoanelor îndreptățite să li se restituie sumele achitate către Fondul pentru mediu, dar care se află în imposibilitatea de a anexa dovada plății acestora, în copie sau original. În cazul în care contribuabilul nu anexează documentul doveditor al plății, ANAF va verifica existența acestui document în baza de date.
De asemenea, va fi reglementată și corectată situația în care o persoană să fi plătit taxa, dar să nu fi înmatriculat autovehiculul respectiv, drept pentru care să nu poată atașa la cererea de rambursare a taxei copii ale cărții autovehiculului și certificatului de înmatriculare. În acest caz, cererea de restituire va fi însoțită de documentul de plată, în original, care confirmă plata taxei neutilizate, document care are înscrisă mențiunea ”taxă neutilizată” și care este semnat și ștampilat de către persoana desemnată din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule.
Totodată, prin Ordonanța de Urgență adoptată, se corelează unele prevederi în instituirea termenului de 120 de zile pentru restituirea sumelor stabilite de instanțe prin hotărâri judecătorești. Mai exact, sumele stabilite prin hotărârile judecătorești se restituie astfel: taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se restituie în termen de 120 de zile de la data depunerii cererii, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2018; timbrul de mediu se restituie de organele emitente ale acestora în termen de 120 de zile de la data depunerii cererii, dar nu mai devreme de 1 septembrie 2018.
Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele