Recolta Gura Șuții țintește eventul județean! “Avem echipă puternică, ne putem bate pe toate fronturile”

Publicitate

Ionuț Parghel
Recolta Gura Șuții este pusă pe fapte mari în actualul sezon. Liderul Ligii a 4-a dâmbovițene țintește să ia tot la nivel județean. Formația condusă de primarul-antrenor Constantin Dinu își propune să obțină titlul de campioană, dar în același timp și cucerirea Cupei României.

Recolta dispune de un lot valoros de jucători după ce în iarnă s-a întărit considerabil pentru a doua parte a stagiunii. “Vom juca fiecare meci la victorie. Avem echipă puternică și cred că putem să ne batem pe toate fronturile. Ne dorim titlul de campioană, dar și trofeul Cupei României. Nu ne vom da înapoi de la nimic. Pentru titlul de campioană ne vom lupta cu Gloria Cornești. Până acum suntem cu un pas în fața ei. Ne vom bate pentru acest trofee neîncetat”, ne-a declarat Constantin Dinu. Recolta Gura Șuții a început în forță returul de campionat, iar la primul joc oficial din acest an a depășit Voința Pierșinari cu 4-1. Constantin Dinu s-a declarat mulțumit de prestația echipei în disputa cu formația din Pierșinari. “Am început pozitiv returul. Am trecut cu bine de acest duel al orgoliilor locale. A fost un joc pe care l-am controlat în cea mai mare parte. Cel mai mult mă bucură faptul că meciul a fost unul numai sub semnul fair-play-ului. Vom lupta din răsputeri să ne îndeplinim obiectivele propuse”, a precizat Constantin Dinu. După 18 etape disputate, Gura Șuții este liderul Ligii a 4-a, cu 49 de puncte acumulate, cu două mai mult decât urmăritoarea Gloria Cornești.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!