Aduși la disperare de majoritatea prețurilor și a tarifelor, românii reacționează împotriva anunțatelor creșteri ale accizelor la combustibili (de la 15 septembrie și de la 1 octombrie) cu câte 0,16 lei pe litru.
Anunțul făcut de ministrul Finanțelor a primit replica Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Aceștia solicită Guvernului să nu majoreze acciza la carburanți, ci să îmbunătățească sistemul de rambursare a TVA străinilor, astfel încât România să devină un centru de alimentare de carburant în zona Balcanilor, precum Luxemburg în Europa de Vest. Astfel, România va deveni mai competitivă, iar statul român va ajunge să colecteze mai mulți bani, nefiind necesară o majorare a accizei la carburanți.
În caz contrar, o majorare a accizei la carburanți ar putea aduce pierderi la bugetul de stat. În România, consumul anual de carburant este de aproximativ 7 miliarde litri, din care 5 miliarde litri motorină și 2 miliarde litri benzină. ”În cazul în care statul va majora acciza cu 38 de bani pe litrul de motorină și benzină, transportatorii români care efectuează operațiuni de transport internațional vor fi obligați să alimenteze în afara țării, iar prin reorientarea alimentării a doar 15% din volumul actual de motorină vândut în România și a scăderii cu același procent al alimentării cu benzină, se anulează orice câștig ipotetic al statului român!”
Uniunea susține că circa 70% din alimentările actuale ale transportatorilor internaționali (români și străini) de pe teritoriul României s-ar putea reorienta imediat în afara țării noastre, ceea ce ar conduce la un impact dezastruos asupra bugetului statului român.
UNTRR solicită, de asemenea, Guvernului să nu recurgă la supraimpozitarea unor bunuri de strictă necesitate, precum carburanții, măsură care ar conduce la creșterea automată a prețurilor pentru restul bunurilor și serviciilor.
Deși ministrul Finanțelor a spus că măsura de creștere a accizelor la combustibil va fi luată în etape, pentru a nu produce un șoc la nivelul consumului care poate genera creșteri de preț, românii au deja experiența majorării în lanț a prețurilor la fiecare ”intervenție” asupra prețului combustibilului.