Premieră nedorită în România!
Programul „Rabla Electrocasnice 2020” pentru persoane fizice, ce ar fi trebuit să înceapă astăzi, 15 decembrie, la prânz, a fost amânat până la o dată încă necunoscută.
Înscrierea în program a doritorilor ar fi trebuit să aibă loc pe pe platforma AFM – www.afm.ro şi la secţiunea programului: https://electrocasnice.afm.ro/, numai că lansarea a fost astăzi oprită din cauza unei suspiciuni de siguranță cibernetică.
„Din cauza contextului general de instabilitate a securităţii cibernetice, a unor suspiciuni privind siguranţa informatică a aplicaţiei şi a încercărilor anterioare de fraudare a procesului de înscriere prin clonarea unor informaţii specifice programului Rabla pentru Electrocasnice, Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă amânarea deschiderii sesiunii de înscriere a persoanelor fizice în vederea implementării unor măsuri de siguranţă suplimentare pentru Programul naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic, până la o dată ce va fi comunicată ulterior”, se arată într-un comunicat de presă.
Ministrul Mediului spunea luni, cu o zi înainte de lansarea care nu a mai avut loc, că programul a prezentat un mare interes pentru români și că s-au primit zilnic solicitări telefonice și scrise din partea publicului, context în care bugetul alocat în acest an a fost de 40 de milioane de lei, dublu față de anul 2018.
În cadrul programului, persoanele fizice beneficiază de vouchere pentru achiziționarea de echipamente electrice și electronice de uz casnic, cu eficiență energetică clasa A++ și A+++, astfel:
300 de lei pentru mașini de spălat rufe cu eficență energetică cel puțin A++;
400 de lei pentru mașini de spălat vase cu eficiență energetică cel puțin A++;
400 de lei pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficientță energetică la răcire cel puțin A++;
400 de lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficiență energetică cel puțin A++;
400 de lei pentru televizoare cu efeciență energetică cel puțin A;
200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;
500 de lei pentru laptopuri;
300 de lei pentru tablete.
După publicarea listei persoanelor fizice aprobate pe site-ul AFM, în maximum 15 zile, solicitanții se pot prezenta la unul dintre comercianții validați, de unde pot achiziționa echipamentul dorit în baza tichetului obținut după înscrierea în Programul Rabla pentru electrocasnice.
















