Proteste de amploare în Poliția Penitenciară și mobilizare masivă pentru protestul anunțat pentru 17 ianuarie

Publicitate

11 filiale ale Sindicatului Național al Polițiștilor din Penitenciare și Sindicatul Phoenix Pelendava – afiliat Publisind au organizat proteste locale în comun cu Sindicatul Polițiștilor Europeni EUROPOL, dar și cu alte organizații sindicale din structura de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Acțiunile au loc astăzi, 10 ianuarie 2025, și sunt o continuare a demersurilor stabilite prin decizia Consiliului Național al SNPP ce au debutat cu refuzul muncii suplimentare începând cu data de 30 decembrie 2024.

Sindicaliștii reamintesc faptul că, prin Ordonanța Trenuleț –  OUG 156/2024, Guvernul a impus o serie de măsuri fiscal-bugetare pentru anul 2025, unele dintre acestea având scopul de a reduce deficitul bugetar.

„Printr-un fals apel la solidaritate inițiat de premierul Ciolacu, cel care și-a propus ca în 2025 să emane eficiență prin toți porii politici, acesta a cerut bugetarilor să îndure (din nou) ciopârțirea veniturilor pentru a repara ceea ce campaniile lor electorale a stricat.

Mitomania cronicizată a clasei politice aproape că nu ne mai surprinde, însă nu putem accepta austeritatea aplicată selectiv și sacrificarea polițiștilor de penitenciare «din prima linie» care sunt nevoiți să accepte diminuări salariale în procent de 15% din venituri”, se arată într-un comunicat al SNPP.

Angajații din structura de ordine publică și siguranță națională anunță că se vor grupa pe data de 17 ianuarie 2025, începând cu ora 12.00, în Piața Constituției, de unde se va pleca în marș spre Ministerul Finanțelor, Ministerul Justiției și Ministerul Afacerilor Interne, cu regruparea protestatarilor în Piața Victoriei pentru susținerea revendicărilor formulate în Planul comun de acțiuni.

Primele acțiuni de protest ale filialelor SNPP au următoarele revendicări: Plata sporului/majorării pentru munca prestată de polițiști, polițiști de penitenciare și militari, în zile de sâmbătă, duminică și sărbători legale și alte zile declarate de lege ca fiind nelucrătoare (modificarea urgentă a OUG 156/2024) și indexarea pensiilor militare cu ultima rată medie anuală a inflaţiei.

Proteste au avut loc la penitenciarele din: Bacău, Bistrița, Botoșani, CD Craiova, Craiova, Deva, Mioveni/Sp. Mioveni, Oradea, Slobozia, Târgu Jiu, Vaslui, Pelendava (Phoenix – Publisind).

Celelalte penitenciare din țară vor protesta zilele următoare, în sistem cascadă.

Vă reamintim că și salariații Penitenciarului Găești au refuzat să presteze ore suplimentare, începând cu 31 decembrie 2024, ceea ce a dus la un blocaj major al activității unității.

Potrivit comisarului Emil Bănică, președinte SNPP filiala Găești, citat de Cronica de Găești, se înregistrează un număr uriaș de ore suplimentare pe care angajații sunt obligați să le presteze. Potrivit sursei citate, în luna ianuarie, fiecare angajat ar trebui să efectueze 56 de ore suplimentare, pe lângă cele incluse în programul standard.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!