Victoria Stoiciu, senator neafiliat, Cătălin-Daniel Fenechiu (PNL) și Cristian Ghinea (USR) au depus la Senat o propunere legislativă care ar putea modifica radical politica penală privind drogurile. Deținerea, cumpărarea, cultivarea și alte operațiuni pentru consum propriu ar fi transformate din infracțiuni în contravenții, indiferent dacă este vorba despre droguri de risc sau de mare risc.
O reacție vehementă pe subiect a avut președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care atrage atenția că „în timp ce vedem tragedii provocate de consumul de droguri, este total de neacceptat ca în Parlament să fie promovate inițiative care merg în direcția dezincriminării deținerii de droguri pentru consum propriu”.
Corneliu Ștefan a solicitat în mod public parlamentarilor care sprijină relaxarea normelor legale să își asume aceste demersuri și să explice deschis societății argumentele din spatele poziției lor.
„Spune nu drogurilor! Drogurile distrug copii, destramă familii și pun în pericol viitorul unei întregi generații.
Sunt categoric împotriva oricărei tentative de relaxare a legislației privind consumul și deținerea de droguri. România nu are nevoie de dezincriminare și sancțiuni simbolice, ci de o legislație severă și de instituții capabile să o aplice.
Statul trebuie să trateze acest fenomen cu maximă responsabilitate. Trebuie să intensificăm lupta împotriva traficanților și a rețelelor de distribuție, iar prevenția, tratamentul dependenței și protejarea tinerilor trebuie să fie priorități reale, cu rezultate concrete.
Consider că direcția corectă este să acționăm mai ferm împotriva traficului și distribuției, nu să transmitem mesajul că societatea devine mai tolerantă în fața drogurilor.
Parlamentarii care susțin asemenea modificări trebuie să explice clar ce efecte vor avea și ce garanții există că nu vor încuraja consumul și traficul de droguri.
Cu drogurile nu negociem. Nu le tolerăm. Nu facem experimente pe viitorul copiilor noștri”, este reacția vehementă a președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Carmen Holban: „Nu sunt de acord și nu voi vota niciodată”
Poziția exprimată de Corneliu Ștefan a fost susținută public și de deputata PSD Carmen Holban, care spune că mesajul transmis societății trebuie să fie unul fără echivoc atunci când vine vorba despre droguri.
Aceasta susține că prioritatea trebuie să fie protejarea copiilor și a tinerilor, sprijinirea persoanelor care au ajuns dependente și înăsprirea măsurilor împotriva celor care comercializează droguri.
„Atunci când vorbim despre droguri, nu e loc de mesaje care pot fi înțelese ca o acceptare a consumului. Tinerii trebuie ținuți cât mai departe de droguri, cei care au ajuns dependenți trebuie ajutați, iar cei care fac bani din vânzarea lor trebuie pedepsiți mult mai dur.
Astăzi, din Dâmbovița, a fost transmis un mesaj puternic pe acest subiect. Asta arată că există o preocupare comună și că suntem de aceeași parte în lupta împotriva unui fenomen care distruge vieți și familii.
Apreciez poziția președintelui Corneliu Ștefan și cred că este important să fim cât mai mulți cei care susținem această direcție. Cu cât suntem mai uniți și mai hotărâți, cu atât putem face mai mult pentru a-i ține pe copii și pe tineri departe de droguri.
Nu sunt de acord și nu voi vota niciodată o inițiativă legislativă care ar putea pune în pericol sănătatea copiilor noștri sau care ar transmite că putem fi mai permisivi în privința drogurilor. Este un subiect pe care nu ne permitem să-l tratăm cu ușurință”, a transmis și Carmen Holban.

















