Proiect de aproape 15.000.000 lei cu finanțare prin POIM, la Complexul Turistic de Natație. Anunțul făcut de primarul Târgoviștei

Publicitate

Un proiect în valoare de aproape 15.000.000 lei, având ca obiect utilizarea energiei regenerabile pentru funcționarea Complexului Turistic de Natație din Târgoviște, a fost depus în vederea finanțării prin Programul Operațional Regional ”Infrastructură Mare”.

Potrivit primarului municipiului Târgoviște, Cristian Stan, ”prin acest proiect vor fi instalate atât panouri termice și fotovoltaice, cât și pompe de căldură, de natură să determine diminuarea cheltuielilor cu utilitățile, mai ales pe fondul creșterii prețurilor la gaze naturale și la energia electrică.

Astfel, prin implementarea investiției, se va asigura un necesar de peste 93% din consumul de energie electrică și un necesar de aproape 70% din consumul de energie termică.

Totodată, se va realiza și scăderea nivelului emisiilor de gaze cu efect de seră, care în primul an după realizarea proiectului vor înregistra o reducere a CO2 de 4,2 ori”, a declarat edilul.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!