Programul pentru școli al UE și în România

Publicitate

Programul pentru școli unifică și continuă Programul de încurajare a consumului de fructe şi legume în şcoli şi Programul “Lapte și corn” (implementate la nivel național), în conformitate cu regulamentele europene începând cu anul şcolar 2017-2018, asigurând astfel participarea României la Programul pentru școli al Uniunii Europene, ce se va derula în perioada 2017-2023, potrivit unei ordonanțe aprobate astăzi de Guvern.

Conform legislaţiei europene, Programul pentru şcoli are două componente:
distribuirea de fructe şi/sau legume proaspete, lapte natural de consum şi/sau produse lactate fără adaos de lapte praf; măsurile educative care însoţesc distribuţia produselor.
Actul normativ aprobat și de Guvernul Tudose prevede crearea cadrului legislativ național pentru implementarea componentelor și obiectivelor acestui program în România, care va fi pus în aplicare de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Educației Naționale și Ministerul Sănătății. A fost avansat un termen de 30 de zile lucrătoare pentru a se elabora o hotărâre de guvern, prin care se vor stabili măsurile necesare pentru implementarea Programului pentru școli al României care va asigura şi distribuţia produselor de panificaţie. Programul urmărește crearea de obiceiuri alimentare sănătoase de la o vârstă fragedă, (prin componenta de educație pentru sănătate obligatorie a acestui program), precum și creșterea consumului de produse locale. Finanțarea Programului pentru școli al României va fi asigurată de la bugetul de stat, prin sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată repartizate pe judeţe şi municipiul Bucureşti, şi din fonduri externe nerambursabile. Bugetul pentru implementarea Programului pentru școli al României în fiecare an şcolar se va stabili anual prin Hotărâre de Guvern. În prezent, elevii și preșcolarii primesc fructe și/sau legume, produse lactate și de panificație în baza Programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli (OUG nr. 24/2010) și a Programului “Lapte și corn” (OUG nr. 96/2002), aceste două ordonanțe fiind abrogate odată cu noua hotărâre de guvern.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele