Programul Natura 2000. 9 ani de blocaj, recuperați în 6 luni de Ministerul Mediului, sub conducerea Dianei Buzoianu

Publicitate

Investiții la Mediu deblocate în timp record de ministrul USR Diana Buzoianu.

„9 ani de blocaj. 6 luni de progres real în programul Natura 2000”, transmite deputatul USR de Dâmbovița, Daniel Blaga.

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a prezentat, după ultima ședință de guvern, situația: „Vreau să menționăm de la bun început că România este unul dintre statele care are foarte multe proceduri de infringement începute și știm că o parte semnificativă din aceste proceduri sunt pe zona de mediu. În momentul în care am venit la minister, când am preluat mandatul, la câteva zile distanță, România a primit acest aviz motivat cu privire la transpunerea unei directive cu privire la zonele Sit Natura 2000, și nu doar Sit Natura 2000, de fapt, siturile de importanță comunitară.

Peste 200 de astfel de situri nu aveau obiective clarificate foarte clar de conservare sau nu aveau planurile de management astfel încât să fie declarate oficial ca SAC-uri, siturile acestea de importanță comunitară. Acest dosar, să zicem, de infringement, trenează de aproape nouă ani de zile. Deci, toată această procedură a început acum nouă ani de zile”.

Cu implicare și responsabilitate, „în şase luni am reușit să adoptăm planuri de management sau obiective de conservare pentru 30% din aceste situri, reușind să negociem și cu Comisia Europeană și, cu ajutorul MIPE, să găsim soluțiile pentru a arăta că pentru această perioadă de tranziție avem măsurile de conservare necesare pentru zonele respective.

Am reușit să deblocăm o procedură care, dacă ar fi continuat, ar fi dus inclusiv la blocarea a miliarde de euro în investiții. Ceea ce nu s-a înțeles în nouă ani de zile a fost impactul uriaș pe care îl avea această procedură, pentru că toate planurile de management care nu erau adoptate, toate aceste situri care nu aveau obiective, dacă se aflau în jurul unor zone unde urmau să fie făcute investiții și nu existau aceste măsuri de conservare, măsura care este prevăzută la nivel european din partea Comisiei Europene, ar fi fost să nu mai acorde fonduri europene pentru astfel de investiții. Și aici vorbim de infrastructură mare, vorbim de proiecte apă-canal, vorbim de proiecte de autostrăzi, vorbim de o grămadă de proiecte, miliarde de euro din fonduri europene, care ar fi fost pierdute sau cel puțin blocate, dacă nu am fi reușit să trecem aceste planuri”, a mai spus Diana Buzoianu.

Sub conducerea sa, Ministerul Mediului a reușit să grăbească și „să trecem cu o viteză record aceste măsuri, astfel încât să avem o discuție, să renegociem tot calendarul împreună cu Comisia Europeană, să ne asumăm un calendar de trei ani în care să adoptăm și restul de 70% din măsurile care trebuie să fie adoptate. (…) Și atunci, ce ne-am propus și să și arătăm Comisiei este că avem, într-adevăr, un focus pentru a rezolva această problemă care trenează de nouă ani de zile, în același timp să reușim să nu punem în pericol proiecte, investiții absolut critice pentru România. Se poate, da, să protejăm și natura, se poate, da, să negociem și la nivelul Comisiei Europene, dar, da, a trebuit în șase luni de zile să arătăm că am putut să mișcăm proiecte care nu au fost mișcate nouă ani de zile. Pentru asta a trebuit să trecem hotărâri de guvern, a trebuit să adoptăm, inclusiv la nivel de ANEMAP, o reorganizare, regulamentul de reorganizare, a trebuit să dăm toate organigramele pentru aceste instituții. Deci, în șase luni a trebuit să punem la punct o reorganizare începută care, inclusiv, bloca posibilitatea de a se adopta astfel de planuri. Am reușit să trecem zeci de planuri de management și astăzi suntem în punctul în care, din fericire, alături de MIPE, iată, am reușit să deblocăm parte din investiții. Ne vom ține în continuare de acest calendar. Următorul anunț care trebuie să fie și următoarea discuție care trebuie să fie făcută cu Comisia Europeană este în luna mai”.

Ministra Mediului a subliniat că există responsabilități la nivelul Ministerului Mediului pe planurile de management și a dat și câteva exemple de planuri de management care au fost aprobate în aceste șase luni: „Vorbim de planul de management pentru Parcul Natural Balta Mică a Brăilei, de Parcul Național Piatra Craiului, de Parcul Național Buila-Vânturarița, de Parcul Național Munții Măcinului, toate aceste zone care ani de zile au trenat și au fost blocate, care în sfârșit au planurile de management necesare. În perioada următoare, inclusiv ANEMAP-ul  – Agenția Națională pentru Protecția Mediului și pentru Arii Protejate – are un calendar destul de strâns pentru a adopta zeci de astfel de planuri. Dar ne vom ţine de acest calendar, pentru că în sfârşit avem un traseu foarte clar, agreat, cu Comisia Europeană, care să nu mai pună la risc nici un fel de investiţie. Aşa arată negocierile la nivel european, făcute cu responsabilitate, în care şi ţara noastră vine şi îşi asumă obiective, îşi asumă rezultate, vine şi arată că a putut într-un termen record să deblocheze anumite măsuri care n-au fost luate în ani de zile şi, în acelaşi timp, da, cerem un calendar realist din partea Comisiei Europene pentru a putea să îndeplinim şi restul de obligaţii”, a declarat Diana Buzoianu, ministru Mediului, Apelor și Pădurilor.

 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!