Programul Județean de Dezvoltare Locală a ajuns la a treia etapă! Consiliul Județean a semnat azi 83 de contracte de finanțare cu 53 de primării

Publicitate

Susținere fără precedent a proiectelor de dezvoltare a localităților din Dâmbovița din partea Consiliului Județean!

Prin intermediul Programului Județean de Dezvoltare Locală – un concept unic în rândul administrațiilor din România, în ultimii trei ani, Consiliul Județean a devenit un partener de nădejde al fiecărui locuitor din județ.

În cadrul celor trei sesiuni ale Programului Județean de Dezvoltare Locală, sunt finanțate în total 187 de proiecte depuse de 76 de primării.

Valoarea totală a proiectelor este de 360 milioane lei, din care Consiliul Județean Dâmbovița asigură aproape 145 de milioane lei.

Astăzi au fost semnate alte 83 de contracte de finanțare cu 53 de primării. Valoarea acestora depășește în total 130 milioane lei, sumă din care CJD contribuie cu 54 milioane lei, aproape jumătate.

„PJDL este unic în România, județul Dâmbovița, de acum trei ani, a pornit acest tip de program la nivelul Consiliului Județean prin care s-au creat parteneriate cu primăriile care au conceput proiecte pentru dezvoltarea comunităților locale. Acest program a fost benefic pentru administrațiile locale și este benefic pentru dâmbovițeni.

Am creat acest program pentru a moderniza comunitățile dâmbovițene și pentru a micșora decalajele dintre urban și rural. Primăriile din Dâmbovița aveau nevoie de sprijin financiar, iar eu mă bucur că le pot fi alături și că le pot asigura sursa de finanțare necesară proiectelor care vor schimba viața dâmbovițenilor”, a declarat Corneliu Ștefan, președintele CJD.

Astăzi au fost semnate contractele de finanțare pentru următoarele proiecte:

– 1 proiect de extindere rețea apă;

– 4 proiecte de înființare sau extindere rețea canalizare şi racorduri individuale;

– 8 proiecte de amenajare centre civice;

– 26 proiecte de modernizare drumuri;

– 2 proiecte de construire și modernizare dispensare;

– 3 proiecte de construire/reabilitare, modernizare şi dotare centre culturale;

– 3 proiecte de construire parcuri, zone de relaxare și recreere;

– 35 proiecte de amenajare baze sportive;

– 1 proiect pentru construirea unei bază operaționale pentru situații de urgență.

În prima sesiune a PJDL, în 2021, 61 de proiecte depuse de 42 de UAT-uri, cu o valoare totală de aproximativ 141.000.000 de lei, beneficiază de susținerea financiară a  Consiliului Județean Dâmbovița, în cuantum de 55.000.000 de lei.

Anul următor, în PJDL 2022, au fost alocați 35.000.000 lei pentru 43 de proiecte depuse de 33 de UAT-uri. Valoarea totală a investițiilor este de aproximativ 89.000.000 de lei.

Adunând, rezultă că, prin cele trei sesiuni de PJDL, primesc finanțare 187 proiecte depuse de 76 de primării dâmbovițene, valoarea totală a acestora fiind de aproximativ de 360.000.000 de lei.

Per total, Consiliul Județean Dâmbovița asigură aproape 145.000.000 de lei pentru următoarele investiții:

– 77 modernizări drumuri, 211.000.000 lei;

– 58 baze sportive/terenuri sport, 41.900.000 lei;

– 9 construire de centre medicale și modernizare de dispensare, 21.600.000 lei;

– 11 amenajări de centre civice, 21.000.000 lei;

– 4 modernizare centre culturale, 17.000.000 lei;

–  5 amenajare șanțuri, 15.000.000 lei;

– 8 extinderi rețele de canalizare și racorduri individuale, 13.200.000 lei;

– 7 construcții și reabilitări poduri, 9.600.000 lei;

– 4 proiecte de amenajare de parcuri și alei, sisteme de colectare și dirijare a apelor pluviale, 4.500.000 lei;

– 3 extinderi și branșamente apă 1.300.000 lei;

– 1 proiect pentru construirea unei baze operaționale pentru situații de urgență și gospodărire comunală, 3.900.000 lei.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!