Măsură luată de Guvernul Bolojan, înainte de moțiune! Guvernul a decis, marți, acordarea unei prime de carieră didactică în cuantum de 1.500 de lei, începând cu luna mai, aceasta urmând a fi utilizată până la finalul anului școlar în curs.
Bugetul măsurii este estimat la 413,778 milioane lei, cu finanțare din fonduri europene nerambursabile, în cadrul Programului Educație și Ocupare 2021-2027.
Guvernul a transmis printr-un comunicat de presă că beneficiari vor fi personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat, precum și personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul universitar de stat aflat în activitate.
Măsura a fost luată printr-o ordonanță de urgență
Potrivit Executivului, prima se va acorda pe carduri și este destinată pentru: participare la cursuri de pregătire profesională, achiziția de cărți de specialitate și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora, precum și alte categorii de cheltuieli necesare derulării actului educațional.
Minimum 65% din valoarea primei va fi utilizat pentru cursuri de pregătire profesională avizate sau acreditate de Ministerul Educației și Cercetării. Lista cursurilor de pregătire profesională avizate sau acreditate de Ministerul Educației și Cercetării, precum și lista furnizorilor acreditați vor fi publice pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării.
Pentru anul școlar/universitar 2025-2026, prima de carieră didactică va putea fi utilizată până la finalul anului școlar, respectiv până la 31 august 2026 pentru învățământul preuniversitar și până la 30 septembrie 2026 pentru învățământul universitar.














