Prefectul Dâmboviței, Aurelian Popa, supărat pe primari și pe reprezentații Inspectoratului Școlar că au absentat de la raportul de activitate al ISU Dâmbovița. “Poate e cazul să dăm mai multe amenzi”

Publicitate

Ionuț Parghel

Noul prefect al județului Dâmbovița, Aurelian Popa, a avut un discurs extrem de tăios în cadrul raportului de activitate al ISU Dâmbovița și al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, pe anul 2019.

Pe durata alocațiunii, acesta a adus reproșuri primarilor dâmbovițeni și reprezentanților de la Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița că nu au onorat cu prezența acțiunea celor de la ISU Dâmbovița. Mai mult de atât, acesta a transmis că anul trecut s-au dat extrem de puține amenzi primăriilor din județ.

“Acest raport de analiză al ISU Dâmbovița este tratat superficial. Mă așteptam să avem în sală mai mulți primari. Spun acest lucru fiindcă avem relații cu mai multe UAT-uri. M-am uitat peste raportul ISU și am constatat că existau peste 30 de UAT-uri care nu aveau Comitetul Local pentru situații de urgență. Unii nu îl aveau de loc, iar alții îl aveau incomplet.

Cunosc să sunt deficiențe în sistemul de alarmare în unitățile administrativ teritoriale, probabil, cred că nu au venit fiindcă nu ne respectă suficient. De asemenea, cunosc că aleargă să obțină avize și autorizații și din 117 solicitări numai 67 au fost autorizate.

Pe de altă parte, cunosc că există un număr foarte mare de școli neautorizate la securitatea pentru incendii. Mă așteptam ca și reprezentanții IȘJ să fie prezenți aici pentru vedea cum stau treburile acestea.

Am constatat că s-a cam oprit activitatea și nu ne-am mai axat pe amenzi și am început să dăm avertismente. În 2019 avem patru amenzi și 140 de avertismente. Poate e cazul să dăm mai multe amenzi. Trebuie mai multe amenzi pentru a vedea toată lumea eforturile pompierilor”, a precizat prefectul județului Aurelian Popa.

 

 

 

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!