Prăpăd la ferma Erbașu de la Nucet! Au ars aproximativ 1 500 de baloți de paie în urma unui incendiu izbucnit la baza furajeră

Publicitate

Ionuț Parghel

A fost prăpăd la baza furajeră a fermei Erbașu din localitatea Nucet! Un incendiu violent a mistuit aproximativ 1 500 de baloți de paie.

Pompierii dâmbovițeni au intervenit cu mai multe autospeciale de stingere cu apă și spumă și a durat 20 de ore până când au reușit să lichideze puternicul incendiu.

Aceștia și-au încheiat misiunea la ferma din Nucet astăzi de dimineață, la ora 08.00, după ce aceasta începuse miercuri, la ora 13.00.

Încă nu se cunoaște cauza incendiului, dar se bănuiește că totul ar fi pornit când angajații fermei au efectuat lucrări de curățenie, iar în momentul când ar fi pus foc la gunoi, flăcările s-ar fi extins la baloții de paie.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!