Potrivit planului de guvernare al cabinetului Ciucă, școlile și grădinițele s-ar redeschide cu prezență fizică după ce rata de infectare scade sub 6/mie

Publicitate

Potrivit planului de guvernare al cabinetului Ciucă, școlile și grădinițele ar trebui să se redeschidă atunci când rata de infectare scade sub 6/mia de locuitori la nivel național. Acest lucru ar aduce o schimbare, ținând cont de faptul că planul de guvernare al lui Florin Cîțu nu mai ținea cont de rata de infectare la nivel local, nicidecum la nivel național.

În documentul trimis de reprezentanții cabinetului se menționează următoarele:

„în situația în care incidența cumulată la 14 zile la nivel național este mai mare de 3 și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, se vor adopta măsuri de relaxare ce vor permite reluarea unor activități și creșterea numărului de participanți la acestea, astfel:

a) Reluarea activităților care impun prezența fizică în unitățile de învățământ și desfășurarea acestora în conformitate cu scenariile stabilite prin ordinul comun al ministrului educației și ministrului sănătății”.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!