Final fericit pentru o poneiță gestantă, salvată de pompieri, după ce a căzut într-o fântână adâncă de 4 metri. Acțiunea de salvare a pompierilor a fost spectaculoasă, dar și extrem de rapidă.
Incidentul a avut loc în comuna Sârbi, din județul Bihor. de asemenea, un medic veterinar sosit între timp la fața locului a confirmat că este nevătămată, și mare ne-a fost bucuria atunci când am văzut că a început să mănânce.
„Pompierii bihoreni au reușit o misiune spectaculoasă în această dimineață. Au recuperat o poneiță gestantă, dintr-o fântână de 4 metri!
Apelul a venit de la o localnică ce semnala faptul că animalul, probabil căzut în cursul nopții, se afla în pericol.
Cu mult profesionalism, pompierii Gărzii Sălard au acționat prompt, folosind echipamente speciale și un buldoexcavator pus la dispoziție de autoritățile locale. După ce unul dintre salvatori a coborât în fântână pentru a asigura micuța cabalină, aceasta a fost scoasă teafără la suprafață și predată proprietarilor.
Sincere felicitări colegilor noștri pentru această misiune emoționantă și pentru rapiditatea de care au dat dovadă în salvarea acestor suflete nevinovate”, a transmis Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.