La data de 29 martie a.c., în intervalul orar 06:00 – 10:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte şi cei de la secţiile de poliţie rurală din arondare au desfăşurat o razie pe teritoriul de competenţă, pentru prevenirea și combaterea faptelor antiscosiale.
Astfel, au fost controlate 329 de autovehicule și au fost verificate 379 de persoane. În urma neregulilor descoperite, polițiștii au aplicat 238 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 57.930 de lei, dintre care 13 pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice prevăzute de Legea 61/1991, 13 pentru delicte silvice și 8 pentru nerespectarea Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. De asemenea, 198 de participanţi la traficul rutier au fost amendaţi pentru abaterile comise, fiind reținute trei permise de conducere. Totodată, polițiștii au confiscat 0.40 m³ de material lemnos și 80 de țigarete, a căror proveniență nu a putut fi justificată.














