Au fost efectuate controale la mai mulți operatori economici din orașul Titu și comuna Odobești, în această săptămână. Cum au fost descoperite mai multe nereguli, polițiștii dâmbovițeni au aplicat amenzi la greu administratorilor.
Astfel, vineri, 30 ianuarie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigarea Criminalității Economice au desfășurat o acțiune pentru verificarea modului de utilizare a aparatelor de marcat electronice fiscale, în orașul Titu și în comuna Odobești.
Pe durata acțiunii, polițiștii au verificat 15 societăți comerciale și au aplicat 5 sancțiuni contravenționale, în valoare de 43.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Totodată, s-a dispus confiscarea sumei de 3.900 de lei, provenită din vânzarea de bunuri pentru care nu au fost emise bonuri fiscale”, a precizat IPJ Dâmbovița.














