Peste 350 de locuri de muncă disponibile în Dâmbovița! Vezi ce oportunități sunt în această săptămână

Foto: Arhivă
Publicitate

O veste bună pentru dâmbovițenii aflați în căutarea unui loc de muncă! Piața muncii din județ oferă, în această perioadă, numeroase oportunități, atât pentru persoanele cu experiență și calificare, cât și pentru cele care își doresc să înceapă un nou drum profesional.

Potrivit datelor Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă  Dâmbovița, 367 de posturi vacante sunt înregistrate în baza de date, oferta fiind una diversificată și acoperind mai multe domenii de activitate.

Printre locurile de muncă disponibile pentru muncitori calificați se numără cele de agent de vânzări, conducător auto, ajutor bucătar, mecanic auto, lucrător în bucătărie, agent de securitate, gestionar depozit, croitor, tapițer, vânzător, operator CNC, mecanic utilaj, tâmplar universal, lucrător comercial, dispecer, vopsitor industrial, zidar, dulgher, lăcătuș mecanic, instalator, electrician, mașinist pod rulant și multe altele.

Și persoanele cu studii superioare au la dispoziție mai multe variante profesionale. Oferta include posturi precum programator producție, logistician responsabil comenzi, contabil, director economic, inginer în industria alimentară, economist și operator calculator.

Pentru muncitorii necalificați, sunt disponibile locuri de muncă în domenii precum industria, ambalarea produselor, construcțiile, agricultura și confecțiile textile.

„Ne dorim să facilităm cât mai mult întâlnirea dintre cererea și oferta de pe piața muncii și să sprijinim atât persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, cât și angajatorii care recrutează personal”, a declarat Constanța Anghel, director executiv al AJOFM Dâmbovița.

Un sprijin important pentru cei care își caută un loc de muncă va fi și Bursa locurilor de muncă din 9 octombrie 2026, eveniment care poate reprezenta o oportunitate pentru dâmbovițeni să intre în contact direct cu angajatorii și să identifice un job potrivit experienței și calificării lor.

 

Cei interesați pot consulta oferta completă și pot obține informații suplimentare pe platforma oficială de mediere a locurilor de muncă: https://mediere.anofm.ro/app/module/.

 

 

 

Publicitate