Sâmbătă seară, pe stadionul „Oțelul”, la meciul dintre Oțelul Galați și Universitatea Craiova, a avut loc un moment special dedicat pompierilor care s-au aflat în prima linie în cadrul intervențiilor de amploare desfășurate în urma fenomenelor hidrometeorologice severe, ce au lovit județul Galați în perioada 14-15 septembrie 2024.
Peste 500 de pompieri, care au lucrat neîncetat pentru a sprijini autoritățile locale și cetățenii afectați, au fost oaspeți de onoare la acest eveniment, în semn de apreciere și respect pentru eforturile lor deosebite.
Numeroase echipaje continuă să acționeze la fața locului, mobilizați în zona afectată de inundații pentru a asigura sprijinul necesar autorităților și localnicilor din Cuza Vodă, Pechea, Costache Negri și Cudalbi. Eforturile conjugate ale acestora au fost esențiale în limitarea efectelor negative ale inundațiilor și în restabilirea siguranței în comunitățile afectate.
În această perioadă comandant al acțiunii pentru zona Galați este domnul locotenent-colonel Florea Cristian Claudiu, inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului Dâmbovița, care are responsabilitatea de a coordona toate acțiunile de intervenție, împreună cu domnul maior Vișan Gabriel și domnul maior Stan Claudiu. În cadrul acestor eforturi, sunt mobilizați peste 1.178 de pompieri, 18 jandarmi și 189 de cadre ale MApN, care lucrează necontenit pentru a restabili normalitatea în zonele afectate.