Operațiune spectaculoasă de salvare a unui cățel blocat pe o stâncă, din apropierea orașului Câmpina

Publicitate

Operațiune spectaculoasă de salvare a unui cățel blocat pe o stâncă din apropierea orașului Câmpina. Animalul a fost recuperat de către salvamontişti împreună cu pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova. Patrupedul a fost preluat de o clinică medicală.

Solicitarea prin apel la 112 a venit duminică, în jurul orei 10:30, fiind solicitată intervenția pompierilor pentru salvarea unui cățel în comuna Șotriile, sat Lunca Mare. Până acum nu se știe cum a ajuns câinele stâncă și nici al cui este.

„Acest amărât, nu știm în ce circumstanțe, a ajuns tocmai sus pe stâncă (poate chiar aruncat acolo). Cu ajutorul  Detașamentului de Pompieri Câmpina și Salvamont Prahova, care au venit la fața locului, s-a reușit prinderea și coborârea acestuia.

Le mulțumim din suflet pentru implicarea lor! Cățelul va ajunge mai departe la Orthocare Medical Vest pentru evaluare medicală și a se stabili dacă are sau nu proprietar”, au precizat reprezentanții Asociației Arca lui Norocel.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!