O persoană și-a pierdut viața, iar alte nouă au fost transportate de urgență la spital, sâmbătă seara, după impactul devastator dintre două mașini. Printre persoanele accidentare s-au aflat și trei copii. Accidentul violent a avut loc pe DN 3, la ieșirea din localitatea Băneasa spre Ostrov, județul Constanța.
Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa, pentru o femeie aflată în stop cardio-respirator protocolul de resuscitare a fost fără rezultate pozitive, fiind declarat decesul. Nouă persoane, printre care trei minori, au fost găsite conştiente, cu diverse traumatisme, toate fiind transportate cu ambulanţele la spital.
În urma bilanțului final au rezultat 10 victime, dintre care o persoană a decedat, iar alta a fost rănită grav. Toate victimele au fost transportate la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale necesare. Nu sunt probleme privind valorile de trafic. Persoana căreia i s-au aplicat manevre de resuscitare a fost declarată decedată la locul intervenţiei. (.
Transport la spital: SMURD Cernavodă – doi minori şi un adult (conştienţi), SMURD Medgidia – doi adulţi (conştienţi), elicopter SMURD – un minor (conştient). Celelalte trei persoane adulte (conştiente), transportate la spital cu trei ambulante SAJ”, a transmis ISU “Dobrogea”, potrivit telegrafonline.ro.
La fața locului au intervenit salvatori din Medgidia, Băneasa și Cernavodă cu mai multe ambulanțe și autospeciale ale pompierilor, dar şi un elicopter SMURD.














