O clipă de neatenție i-a fost fatală unui tânăr de 23 de ani! Bărbatul și-a pierdut viața după după ce s-a electrocutat și a picat de pe stâlp, în timp ce încerca să schimbe un cablu. În urma impactului cu solul, victima a suferit mai multe traumatisme și a intrat în stop cardio-respirator. Incidentul a avut loc, duminică după-amiază, în localitatea suceveană Grămești.
Cadrele medicale au găsit victima în stare critică. Manevrele de resuscitare au fost începute imediat de primul echipaj sosit și au fost continuate intensiv și după sosirea echipajului de Terapie Intensivă Mobilă de la Suceava. În ciuda tuturor eforturilor depuse de personalul medical, tânărul nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decedat.
„Echipajul de la Siret a ajuns primul la faţa locului, fiind cel mai apropiat, şi a găsit pacientul politraumatizat prin cădere de la înălţime în stop cardio-respirator. Au început manevrele de resuscitare care au fost continuate şi după sosirea echipajului TIM, dar din păcate fără rezultat”, a transmis ISU Suceava.















