Momente dramatice în Târgoviște, miercuri după-amiază! O tânără șoferiță a fost implicată într-un accident rutier violent, după ce autoturismul pe care îl conducea s-a izbit violent de un cap de pod. În urma impactului, femeia a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la spital.
Accidentul s-a produs pe strada Lacului, din cartierul Priseaca, în jurul orei 18:10. La locul evenimentului au intervenit de urgență pompierii Detașamentului Târgoviște, cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD. În sprijinul acestora a fost mobilizat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița.

La sosirea salvatorilor, aceștia au găsit un autoturism implicat în accident și o victimă de sex feminin. Tânăra a primit îngrijiri medicale la fața locului, iar ulterior a fost transportată la spital pentru investigații și tratament de specialitate.
„În jurul orei 18:10 am fost solicitați să intervenim în cazul unui eveniment rutier produs în municipiul Târgoviște, cartierul Priseaca.
La sosirea echipajelor a fost identificat un autoturism implicat în eveniment și o victimă de sex feminin. Aceasta a fost asistată medical, ulterior fiind transportată la spital pentru îngrijiri suplimentare. Concomitent au fost asigurate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor”, a transmis ISU Dâmbovița.
















