Nuntă de coşmar! Mireasa şi mai mulţi nuntaşi au ajuns la spital

Publicitate

Ştefan Khalil
În noaptea de sâmbătă spre duminică, 21 de persoane au ajuns la Spitalul Municipal Fặgặraṣ, din cauza simptomelor de toxiinfecție alimentară, după ce au participat la o nuntă, care a avut loc în Complexul comercial din localitatea brașoveană Şercặiṭa, potrivit declarațiilor purtătorului de cuvânt al ISU Brașov, Luiza Dănilă.

,,12 dintre acestea au fost transportate la spital cu trei echipaje SMURD, un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) şi cu autospeciala de transport victime multiple de la Covasna. Alte nouă persoane au ajuns la unitatea medicală cu mijloace proprii de transport”, a precizat sursa citată. În primele informații reiese că după ce s-a servit aperitivul, mai mulți invitați au început să se simtă rău. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Protecţia Consumatorului au început sặ ancheteze acest caz pentru a descoperi cazua toxiinfecṭiei alimentare.

Printre cei care au au ajuns la spital este şi mireasa.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!