Patru bărbați din Nepal, cu vârste cuprinse între 23 și 29 de ani, au fost găsiți, în această săptămână, lucrând fără forme legale la o societate comercială din Dâmbovița. Cetățenii străini au fost depistați în cadrul unei acțiuni comune a polițiștilor de la Biroul Imigrări al Județului Dâmbovița cu o echipă de control din cadrul Inspectoratului de Muncă Dâmbovița.
Acestora le-a fost revocat dreptul de şedere şi emise decizii de returnare prin care sunt obligaţi să părăsească ţara noastră, în termen de 15 zile.Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că cetățenii străini au intrat legal în România, în baza unor vize de lungă sedere în scop de angajare în muncă, și desfășurau activitați lucrative la un angajator cu contract de muncă, dar fără a avea însă avize de angajare.
Față de reprezentanții societății comerciale angajatoare a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 40.000 de lei.
“Poliţiştii Biroul pentru Imigrări al Judeţului Dâmboviţa au desfăşurat, această săptămână, o acţiune în cooperare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița, pe linia prevenirii și combaterii muncii ilegale a cetățenilor străini, pe raza de competenţă, ocazie cu care au fost verificați mai mulți angajatori cu privire la respectarea legislatiei.
Astfel, în cadrul acţiunii efectuate au fost depistaţi 4 cetăţeni străini din Nepal, toţi bărbați, cu vârste cuprinse între 23 şi 29 de ani, care desfășurau activități lucrative fără forme legale la o societate comercială din domeniul construcţiilor.
Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au revocat dreptul de ședere cetățenilor străini, pe numele acestora au fost emise decizii de returnare prin care sunt obligaţi să părăsească România în termen de 15 zile, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.
Totodată, față de reprezentanții societății comerciale angajatoare a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 40.000 lei, în conformitate cu prevederile O.G. nr.25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, se arată într-un comunicat de Inspectoratul General pentru Imigrări.














