Municipiul Târgoviște continuă dezvoltarea cu ajutorul banilor europeni! Contracte de 127 milioane lei, semnate în ultimele 3 săptămâni

Publicitate

Fondurile europene, cruciale pentru investiții esențiale în municipiul Târgoviște.

Accesarea banilor europeni prin proiecte eligibile a atins apogeul în mandatele primarului Cristian Stan, municipiul fiind pe podium la valorile proiectelor aprobate, în Regiunea Sud Muntenia, înaintea unor orașe mari din sudul țării.

Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia anunța în luna martie acest an: „Conform datelor furnizate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru perioada 2019 – 2023, municipiul Târgovişte din regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia, s-a clasat pe primul loc la nivel naţional, la categoria municipalităților reședință de județ, cu mai puțin de 100.000 de locuitori, cu o valoare totală eligibilă a proiectelor cu finanțare europeană de aproximativ 2,25 miliarde de lei”.

Și Târgoviștea nu se oprește aici: „Continuăm campania de accesare a fondurilor europene pentru investiții esențiale pentru dezvoltarea municipiului Târgoviște!

Numai în ultimele 3 săptămâni am semnat contracte de finanțare în valoare de aproape 127.000.000 lei, în cadrul unor proiecte care vizează: susținerea transportului alternativ în municipiul Târgoviște (90.869.456, 46 lei); construirea unui parc fotovoltaic (19.324.292, 99 lei); reabilitarea termică a blocurilor de locuințe (16.655.635,16 lei)”, a declarat astăzi primarul municipiului.

Potrivit datelor ADR Sud Muntenia, în cei 17 ani de la integrarea în Uniunea Europeană, România a absorbit fonduri europene de 90,84 miliarde de euro și a plătit la bugetul Uniunii Europene 29,21 miliarde de euro, rezultând un plus de 61,6 miliarde euro, absorbție netă de fonduri nerambursabile reușită de țara noastră.

Publicitate