Motociclism: Sportivii de la CSM Moreni, pe podium la Zărnești! Robert Văcaru a terminat pe primul loc

Publicitate

Rezultate tot mai bune pentru secția de motociclism a Clubului Sportiv Municipal Flacăra Moreni! Sportivii legitimați la clubul morenar au revenit acasă victorioși după cea de a II-a etapă din Campionatul Național Individual al României la Motocros care s-a desfășurat în perioada 6 – 7 mai 2023 pe circuitul de la Zărnești.

Performanțele sportivului Robert Văcaru continuă prin câștigarea locului I la clasa Amatori MX2 cu 45 de puncte, clasându-se astfel în campionatul național tot pe locul I cu 89 de puncte.

Pe podium a urcat și Iasmina Stan la clasa MX Fete care s-a clasat pe locul II cu 44 de puncte.

La clasa Veterani 1, Adrian Badea s-a poziționat pe locul IV cu 34 de puncte, după ce etapa trecută a obținut locul III, astfel clasându-se la nivel național pe locul IV la această clasă de concurs – la doar două puncte de locul III național. Tot la Veterani 1, sportivul Romulus Necșoiu a înregistrat 20 de puncte.

La clasa Amatori MX2, Marian Radu obține 22 de puncte în cele două manșe de concurs, menținându-și astfel evoluția ca începător în campionatul național.

Pentru sportivii secției de motociclism de la CSM Flacăra Moreni urmează etapa a III-a din C.N.I.R., găzduită de orașul Moreni, în perioada 24 – 25 iunie.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!