“Moştenirea Văcăreştilor”, la a 49-a ediţie. “Este o mândrie a dâmbovițenilor”

Publicitate

Ieri, 3 noiembrie, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, a participat la festivitatea de deschidere a celei de-a XLIX – a ediţii a Festivalului – Concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”, ce a avut loc la sediul Bibliotecii Judeţene „I.H.Rădulescu”.

Festivalul este organizat de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, împreună cu Societatea Scriitorilor Târgovişteni, Biblioteca Judeţeană „I.H.Rădulescu”, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească”, cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România şi al Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.
Festivalul datează din toamna anului 1969, devenind pe parcurs şi concurs de creaţie pentru tinerele talente, calitatea demersului cultural şi a actului creativ ridicându-se la cote tot mai înalte. În ultimii ani, Festivalul – Concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor” a căpătat noi dimensiuni şi conotaţii, prin prezenţa, la manifestările organizate, a mai multor oameni de cultură din Republica Moldova.
Cu acest prilej, Alexandru Oprea, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a transmis:
“Probabil unele dintre puținele lucruri care nu se pierd, care nu dispar, care rămân peste ani și devin valoroase, sunt rândurile scrise cu drag. Gândite sub formă de poezie, proză sau teatru, au puterea să inspire oameni și să influențeze vremuri, dar, mai mult decât orice, au puterea să îmbogățească moștenirea culturală a unui popor.
Festivalul-Concurs Național de Literatură ”Moștenirea Văcăreștilor”, aflat la cea de-a 49-a ediție, este un eveniment reprezentativ, o parte din cultura dâmbovițeană, o mândrie a dâmbovițenilor, devenită tradiție și un element de continuitate a valorii actului artistic.
De la an la an, competiția este una tot mai puternică, iar dumneavoastră – participanții sunteți tot mai mulți. Observ, cu încântare, că ați venit din locuri mult mai îndepărtate pentru a participa la acest festival. Sperăm să vă simțiți bine la Târgoviște și să reveniți mereu, cu drag, în fosta Cetate de Scaun a Țării Românești. Anul viitor vom sărbători împreună cea de-a 50-a ediție a festivalului ”Moștenirea Văcăreștilor”. Acest lucru nu poate decât să ne bucure și să ne reconfirme faptul că putem avea la Târgoviște, în județul Dâmbovița, simboluri care vor întregi moștenirea culturală a românilor. Am convingerea că toți sunteți foarte buni și foarte bine pregătiți. Vreau să vă felicit pentru faptul că nu renunțați niciodată să vă faceți cunoscut talentul – acea inspirație și pasiune care capătă contur în scrieri deosebite.
În numele Consiliului Județean Dâmbovița, vă urez mult succes tuturor și, deși în orice competiție există un clasament al câștigătorilor, pentru noi sunteți cu toții câștigători.
Cred că avem nevoie să ne aplecăm și către latura culturală, cea care ne bucură sufletul, iar dumneavoastră, prin munca dumneavoastră, reușiți să ne bucurați sufletul. Această reușită vă va face mereu câștigători.
Încă o dată, felicitări și mult succes!”
La eveniment au mai participat: managerul Centrului Judeţean de Cultură – Ionuţ Lăscaie –, academicianul Mihai Cimpoi, profesorul Mihai Stan – preşedinte al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, deputaţii Claudia Gilia şi Oana Vlăducă, viceprimarul Municipiului Târgoviște, Monica Ilie, inspectorul școlar general Sorin Ion și inspectoruș școlar general adjunct Cristina Stroe.
Festivitatea de premiere va avea loc în data de 4 noiembrie 2017, la ora 15.00 la sediul Bibliotecii Judeţene „I.H.Rădulescu”.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele