Moș Crăciun sosește la Târgoviște. Paradă de Sărbători cu alai, cadouri și multă veselie

Publicitate

În atenția copiilor, părinților, bunicilor și a tuturor târgoviștenilor cu suflet de copil! Moș Crăciun nu obosește deloc. Convins de Teatrul Tony Bulandra și de Primăria Târgoviște, și anul acesta Moșul, ajutat de spiridușii săi, vine să împartă daruri și bucurie prichindeilor din Târgoviște.

În data de 14 decembrie, de la ora 17:15, Moș Crăciun va porni Parada de Sărbători pe traseul Teatrul Tony Bulandra – Bulevardul Regele Carol I – Bulevardul Mircea cel Bătrân – Calea Domnească – Bulevardul Libertății – Piața Tricolorului, convins fiind bineînțeles că o mulțime de copii i se vor alătura în marșul bucuriei și al copilăriei veșnice.

În Orășelul Copiilor din Piața Tricolorului se află Casa lui Moș Crăciun, loc unde toți copiii cuminți vor primi cadouri în zilele de 14, 15 și 16 decembrie de la darnicul Moș Crăciun și ”ajutoarele” sale de anul acesta, Primăria și Teatrul Tony Bulandra.

Atenție: înscrierile copiilor pentru întâlnirea cu Moș Crăciun din Piața Tricolorului se vor face în perioada 14 -16 decembrie, zilnic, începând cu ora 16:00, la scena lui Moș Crăciun din Piața Tricolorului.

În seara premergătoare Paradei de Sărbători, joi, 13 decembrie, de la ora 17.30, pe scena din Piața Tricolorului, va avea loc spectacolul ”În căutarea lui Moș Crăciun”, susținut de actorii Teatrului Tony Bulandra.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele