Momente teribile, vineri seara, pentru un cioban! Bărbatul a fost atacat de un urs în timp ce se întorcea cu animalele către stână. Incidentul s-a consumat în satul Pătești, județul Vâlcea.
În urma atacului, victima a suferit o mușcătură la o mână. Din cauza rănilor întâmpinate, bărbatul a fost transportat de urgență la spital.
La sosirea echipajelor de jandarmi, animalul nu a mai fost găsit. Jandarmii au patrulat zona, folosind semnalele acustice și luminoase ale autospecialelor și au aruncat petarde pentru a îndepărta ursul de zonele locuite.
,,În seara de vineri, 29 august 2025, în jurul orei 20.00, jandarmii vâlceni au fost solicitați să intervină în comuna Sălătrucel, satul Pătești, după ce un bărbat de 53 de ani a fost atacat de un urs.
Victima, care a suferit o mușcătură la nivelul unei mâini, era conștientă și cooperantă, primind asistență medicală de la un echipaj al Serviciului de Ambulanță, ulterior fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea.
Din primele informații, bărbatul se întorcea cu animalele către stâna pe care o deține la marginea localității, moment în care a fost surprins de urs și atacat”, a precizat IJJ Vâlcea.
Echipajele de intervenție au rămas în zonă pentru a preveni reapariția animalului și pentru siguranța comunității.














