Momente de panică pe DN 1, după ce o autoutilitară a luat foc! Pompierii au intervenit de urgență pentru stingerea flăcărilor

Publicitate

Momente de panică, marți seară, pe DN 1, în zona Nistorești – Breaza, județul Prahova! O autoutilitară care se afla în trafic a fost cuprinsă de flăcări, iar circulația rutieră a fost blocată pentru o perioadă, pentru ca pompierii să poată interveni în siguranță.

La fața locului au fost mobilizate forțe importante pentru stingerea focului și gestionarea situației de urgență.

Potrivit ISU Prahova, la intervenție au fost trimise o autospecială de stingere cu apă și spumă de la Punctul de Lucru Comarnic și o ambulanță SMURD de la Detașamentul Sinaia. Ulterior, pentru gestionarea operativă a incendiului, a acționat și o autospecială de stingere de la Detașamentul Câmpina.

Pompierii au reușit să lichideze incendiul, iar, din fericire, nu au fost înregistrate victime.

“Un incendiu a izbucnit în urmă cu puțin timp la o autoutilitară aflată în trafic pe DN1, zona Nistorești. Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă de la Punctul de Lucru Comarnic și o ambulanță SMURD de la Detașamentul Sinaia. Traficul rutier va fi blocat. Incendiul a fost lichidat”, a transmis ISU Prahova.

Autoutilitara transporta mase plastice, cadre din aluminiu și alte materiale de construcții, ceea ce a impus o intervenție rapidă pentru limitarea și stingerea flăcărilor.

 

 

Publicitate