Mesajul dur al lui Dragoș Popescu, senator USR PLUS: “Premierul Florin Cîțu trebuie să plece și USL trebuie din nou trimis în uitare”

Publicitate

Senatorul USR PLUS Dragoș Popescu susține cu tărie că există un blat vizibil între PNL și PSD după ce moțiunea de cenzură a USR PLUS și AUR a fost stopată pentru moment în cadrul Biroului Permanent al Parlamentului. După ce acest act a căzut din nou, pentru politicianul de la USR PLUS două lucruri sunt extrem de clare: actualul premier trebuie să plece și USL-ul există din nou.

„Pactul de neagresiune” Ciolacu – Cîțu nu e doar o validare a faptului că USL trăiește bine mersi ci e și o încălcare a Constituției României: ”Împiedicarea prezentării și refuzul de a dezbate o moțiune de cenzură deja depusă sunt contrare Constituției” (Decizia CCR 1525/2010).

Pentru cine nu știe, PSD a boicotat pentru a 3-a oară, astăzi, sedința Biroului Permanent Reunit de stabilire a calendarului moțiunii de cenzură împotriva primului ministru.

Teatrul jucat de Ciolacu&co public, în presă, la televizor sau în social media se dovedește a fi, din nou, doar de fațadă. România are nevoie de stabilitate acum, însă echipa câștigătoare USL demonstrează din nou că aceste detalii sunt prea puțin importante și pălesc prin comparație cu interesele personale și de partid(e).

Două lucruri îmi sunt cât de poate de clare: Florin Cîțu trebuie să plece iar USL trebuie din nou trimis în uitare. Cât mai repede”, a transmis senatorul Dragoș Popescu pe Facebook.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!