Marius Bâtfoi, eroul Chindiei la Hărman! “Îmi doresc să întâlnim pe FCSB sau Dinamo”

Publicitate

Chindia Târgoviște s-a calificat la pas în 16-imile Cupei României, trecând de AFC Hărman cu 4-0. Eroul formației dâmbovițene în disputa cu liderul din C1 a fost atacantul Marius Bâtfoi, jucător adus în vară de la ASA Târgu Mureș.

Acesta a realizat “dubla” cu brașovenii, iar înaintea reușitei lui Neicuțescu a trimis mingea în bară. Jocul cu Hărman a fost cel mai bun făcut de atacant în echipamentul echipei antrenate de Nicu Croitoru. Bâtfoi își dorește ca în următoarea fază a întrecerii Chindia să întâlnească pe FCSB sau pe Dinamo. “Mă bucur că am marcat două goluri. Nu mă așteptam să prind o formă așa bună. Important a fost că am bătut și ne-am îndeplinit obiectivul calificării. După acest succes putem juca împotriva unei reprezentante a Ligii I. Îmi doresc ca în 16-imi să întâlnim pe FCSB sau Dinamo”, ne-a declarat atacantul. În campionat Bâtfoi a marcat un singur gol pentru Chindia, în disputa cu Știința Miroslava.

Ionuț Parghel

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele