Mâncare la caserolă pentru pacienții Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște

Publicitate

Pacienții Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște primesc începând de astăzi hrana la caserolă! Măsura a fost luată de conducerea unității, pentru ca mâncarea să fie manevrată în mai bune condiții medico-sanitare, dar și pentru a elimina suspiciunile că hrana zilnică nu ajunge integral la bolnavi.

Așadar, de astăzi, toate cele trei mese vor fi servite pacienților în caserole individuale, după ce mâncarea este preparată și ambalată în blocul alimentar al unității medicale.

„Totul este îmbunătățit. De la calitate, la aspect și servire în condiții civilizate. Căutăm în permanență să creăm condiții optime, europene pentru bolnavi. Vrem ca aceștia să nu mai asocieze spitalul cu o zonă cenușie, pesimistă, ci cu un spațiu care să le insufle speranță și încredere. Asta vrem să realizăm în unitatea noastră, prin serviciile oferite și prin profesionalismul cadrelor”, a declarat managerul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște,  dr. Claudiu Dumitrescu.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!