Mai mulți asistenți dintr-un centru de vaccinare au fost concediați după ce s-au filmat dansând pe manele, în timpul programului

Publicitate

Imagini cu mai mulți asistenți dintr-un centru de vaccinare din Botoșani au devenit virale pe internet, după ce aceștia s-au filmat dansând pe manele. După ce filmările au devenit publice oficialii din zonă au dispus încheierea contractului de muncă pentru toți cei care au apărut pe filmări, scrie Digi24.ro.

Primarul din Botoșani nu a scuzat în niciun fel atitudinea personalului medical, fiind chiar drastic în declarațiile pe care le-a susținut:

“Atitudinea lor nu e în acord cu etica muncii pe care o așteptăm. Este vorba de o atitudine care nu e în acord cu situația pandemică cu care ne confruntăm. Cu siguranță, botoșănenii nu vor fi încurajați așa să vină să se vaccineze.

Pare că nu au fost serioși, deși aveau o scuză. Ei invocau că erau în pauză de masă și că nu erau persoane care să aștepte la rând.

Sunt alți asistenți care ar dori să lucreze în aceste centre și ar putea să o facă cu profesionalism și cu atitudine corespunzătoare. Îi așteptăm pe cei care sunt mai serioși și nu se plictisesc”, a declarat primarul din Botoșani, Cosmin Andrei, potrivit Digi24.ro.

Sursa foto: Digi24.ro

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!