Lucrări la infrastructura rutieră, apă-canal și infrastructură educațională în comunele Cornățelu, Băleni și Dobra

Publicitate

Vizită în teren pe șantierele din comunele Cornățelu, Băleni și Dobra, unde se lucrează la două investiții susținute financiar de Consiliul Județean Dâmbovița, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, program unic la nivelul administrațiilor județene din țară.

Sunt lucrări la infrastructura rutieră, la rețelele de apă potabilă și canalizare, la infrastructura educațională.

„Consiliul Județean Dâmbovița va susține în continuare investițiile primăriilor dâmbovițene, Programul Județean de Dezvoltare Locală fiind un instrument prin care administrațiile locale pot face economii la bugetul local”, a declarat președintele CJD, Corneliu Ștefan, care a fost întâmpinat de primarii localităților și a discutat cu șefii șantierelor.

La Cornățelu se asfaltează 2 km de străzi în satele Corni și Alunișu, ca urmare a contractului de asociere prin PJDL semnat cu primăria condusă de Ivan Florin Nelu. Din suma totală a proiectului, aproximativ 2.720.000 de lei, Consiliul Județean contribuie cu suma de 1.187.000 lei, diferența fiind asigurată de primărie.

Tot prin PJDL, la Băleni se lucrează la amenajarea a aprox un km de șanțuri și a peste 70 de podețe-accese la proprietăți, astfel încât precipitațiile abundente să nu mai fie o problemă pentru oamenii și gospodăriile de pe Șoseaua Nucetului. Consiliul Județean Dâmbovița asigură peste 500.000 de lei din valoarea totală a proiectului implementat de primăria condusă de Florea Mușat.

De asemenea, se lucrează și la extinderea rețelei de distribuție a apei potabile și a rețelei de canalizare. Proiectul, în valoare de aproximativ 83.000.000 de lei, prevede realizarea a 27,7 km de apă potabilă și a 23 de km de rețea de canalizare, peste 3.300 de branșamente și racorduri le cele două rețele și construirea a 15 stații de pompare a apei uzate.

Iar la Dobra se lucrează la eficientizarea energetică a două grădinițe, valoarea finanțării obținute prin Administrația Fondului de Mediu de primarul Daniel Nica pentru cele două proiecte fiind de aproximativ 1.800.000 de lei. De asemenea, se vor asfalta drumuri comunale pe o lungime de 1,1 km, în cadrul unei finanțări de peste 2.000.000 de lei atrase de Daniel Nica prin Programul „Anghel Saligny”.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!