Premierul Ilie Bolojan, pe cale să-și pună o parte a bugetarilor în cap după ce a decis să pună capăt practicii de a declara punți bugetare între zilele libere, cu (eventuale) recuperări.
Potrivit surselor guvernamentale citate de cotidianul.ro, Executivul nu va declara zi liberă data de 5 ianuarie 2026, deși aceasta făcea legătura între mai multe zile nelucrătoare de la începutul anului.
Vă reamintim: anul 2026 începe cu două zile libere legale, 1 și 2 ianuarie, care pică joi și vineri, urmate de weekend. Luni, 5 ianuarie, este prima zi lucrătoare din an, înaintea altor două sărbători legale: 6 ianuarie – Boboteaza și 7 ianuarie – Sfântul Ioan Botezătorul.
Până acum, Guvernul declara ziua de 5 ianuarie liberă, urmând ca aceasta să fie recuperată ulterior.
Doar că, acum, premierul Ilie Bolojan se opune ferm unei astfel de măsuri.
Bugetarii sunt deja nemulțumiți de plafonarea sporului de condiții vătămătoare, reducerea accesului la indemnizația de hrană și restructurările de personal, mai ales în educație și administrație.
Calendarul zilelor libere legale din 2026
Joi, 1 ianuarie – Anul Nou
Vineri, 2 ianuarie – A doua zi de Anul Nou
Marți, 6 ianuarie – Boboteaza
Miercuri, 7 ianuarie – Sfântul Ioan Botezătorul
Sâmbătă, 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române
Vineri, 10 aprilie – Vinerea Mare
Duminică, 12 aprilie – Paștele Ortodox
Luni, 13 aprilie – A doua zi de Paște
Vineri, 1 mai – Ziua Muncii
Duminică, 31 mai – Rusaliile
Luni, 1 iunie – A doua zi de Rusalii / Ziua Copilului
Sâmbătă, 15 august – Adormirea Maicii Domnului
Luni, 30 noiembrie – Sfântul Andrei
Marți, 1 decembrie – Ziua Națională a României
Vineri, 25 decembrie – Prima zi de Crăciun
Sâmbătă, 26 decembrie – A doua zi de Crăciun














