Locul de joacă din parcul central Moreni, un pericol public. Deputatul Daniel Blaga cere primăriei să ia măsuri urgente, până nu are loc vreun accident

Publicitate

Locul de joacă din parcul central al municipiului Moreni este aproape un pericol public.

Mobilierul urban este degradat și nu a mai văzut o pensulă de vopsea de ani întregi, pardoseala din lemn – acolo unde mai există – este ruptă și cuiele sunt ruginite, oricând existând riscul unei accidentări.

Sesizat de morenari, deputatul USR Daniel Blaga a mers la fața locului constantând că absolut tot ce au sesizat oamenii se adeverește.

Parlamentarul a cerut în scris, dar și public Primăriei Moreni să ia urgent măsuri de punere în siguranță a așa-numitului loc de joacă din Parcul central: „Alo, Primăria Moreni? Nu doriți să preveniți înainte să se întâmple vreun accident în acest loc de… joacă?

Oamenii m-au sesizat și am mers până la Moreni: iată cum arată locul de joacă din parcul central, în anul 2024. Am făcut aceste fotografii. M-am minunat și m-am întristat.

După cum se poate observa în imagini, această podea din lemn este ruptă în bucăți, are găuri primejdioase, băncile sunt vandalizate, iar regulamentul postat în vecinătate pare o glumă amară, un fel de: noi v-am avertizat, dar dacă intrați să vă jucați, ghinion, riscați să vă accidentați… La cum arată locul cu pricina, problema pare veche. Foarte veche. Mi-e greu să cred că responsabilii nu au văzut, au auzit, mai cu seamă că e în buricul târgului.

E clar că e vorba despre dezinteres. Actualul primar nu își continuă mandatul, iar cei din subordine or fi ocupați cu alte… ordine.

Haideți să facem ceva până nu e prea târziu. Nu trebuie să luăm măsuri abia după ce se va întâmpla un necaz. Nu de alta, dar și responsabilii ar putea da de necaz, pentru neglijență în serviciu și câte și mai câte.

Hai, că se poate…

P.S. – Am trimis deja o sesizare în scris conducerii primăriei din Moreni și am cerut să se pună de urgență în siguranță spațiul cu pricina”, a precizat deputatul dâmbovițean.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!