Lemnul prinde viață sub mâinile unui sculptor dâmbovițean! Liviu Brezeanu își aduce universul artistic la Muzeul de Artă din Târgoviște

Publicitate

Expoziție a sculptorului dâmbovițean Liviu Brezeanu la Muzeul de Artă din Târgoviște! Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, invită publicul să viziteze expoziția de artă „Volum și culoare” a artistului dâmbovițean Liviu Brezeanu, în perioada 20 octombrie 2026 – 31 ianuarie 2027, organizată la parterul Muzeului de Artă, în sala de expoziții temporare.

Vernisajul expoziției va avea loc marți, 20 octombrie 2026, ora 14.00, în prezența criticului Marius Tița, la Muzeul de Artă din Târgoviște.

Prin această expoziție itinerantă „Volum și culoare” este prezentată o mică parte din creația artistului dâmbovițean Liviu Brezeanu, destul de modest prin numărul de apariții pe simeze în evenimente expoziționale personale, debutul său fiind acum aproape 35 de ani la Galeria Albă din Târgoviște.

Liviu Brezeanu, de origine din Vârfuri (Dâmbovița), este un sculptor care preferă căldura și textura lemnului de nuc, dar căruia nu-i este străin nici bronzul ori marmura. Astfel, artistul și a terminat studiile universitare la București, în cadrul Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, secția Sculptură, promoția 1984, atelierul sculptoiței Geta Caragiu; în paralel, prin ductul pastelului pe hârtie, ca exercițiu de pregătire a ideilor pentru lucrările sculptate, folosește ca mijloc de expresie linia și culoarea. A ajuns să expună la muzeul din Târgoviște pentru întâia dată în cadrul Bienalei Naționale de Artă „Gheorghe Petrașcu”, secțiunea sculptură, care s-a materializat într-un premiu la ediția din anul 1998 cu lucrarea „Generații”. A participat, din studenție și până în prezent, la numeroase expoziții de grup, bienale, saloane de sculptură mică în muzeele și galeriile de artă din țară (București, Buzău, Giurgiu, Bușteni, Pucioasa, Târgoviște, Târgu Mureș), dar și din afara granițelor la Veneția și Changchun – China.

Expoziția reunește o selecție de lucrări de sculptură și grafică, care definesc portretul artistului dâmbovițean Liviu Brezeanu; aici, observăm consecvența stilistică a volumelor, în cazul sculpturii, și a liniei – pentru grafică – care urmează forme line, sinuoase specifice: zborului, corpului uman fragmentat (seriile de Torsuri, Siluete, Păpușari), al subiectelor ce reflectă iubirea (seriile: Familie, Inimi, Cupluri). În lucrările de sculptură se observă influența formelor lui Henry Moore – după cum amintea criticul Gheorghe Vida – dar expresia este mult mai caldă și apropiată, precum este și personalitatea artistului Liviu Brezeanu, lucru dat atât de dimensiunile mici și modeste ale sculpturilor, cât mai ales de materialul utilizat – lemnul care prezintă o textură, nuanță și dispoziție naturală, organică și firească.

Așadar, timp de trei luni, la Muzeul de Artă (Calea Domnească 185) din Târgoviște puteți admira lucrările pline de lirism ale artistui Liviu Brezeanu, care s-a afirmat în sculptura românească contemporană prin talent, constanță și dedicare!

 

Publicitate