Momente dramatice pentru cinci persoane, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce au fost implicate într-un accident îngrozitor, între localitățile Viișoara și Bolduț, județul Cluj.
În urma impactului dintre două mașini, cinci persoane au rămas încarcerate. După ce au fost extrase dintre fiarele contorsionate, două dintre ele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
La fața locului au ajuns două autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, o autospecială de transport personal și victime multiple, dar și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanta Județean Cluj.

,,Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit în cursul nopții trecute la un grav accident rutier petrecut între localitățile Viișoara și Bolduț.
Echipajele operative au găsit două autoturisme avariate, cu cinci persoane rămase încarcerate întru-unul dintre acestea.
Au fost extrase toate cele cinci persoane folosind echipamentele speciale din dotarea autospecialelor, astfel încât să nu le fie agravate leziuni suferite. Toate erau în stare de conștiență și cooperante.
Totodată, au fost consultate la fața locului alte trei persoane de către echipajele medicale, dintre care două au fost transportate la spital, ambele în stare de conștiență si cooperante”, a precizat ISU Cluj.














