La Familia la Târgoviște

Publicitate

Fanii târgovișteni și nu numai ai stilului muzical hip-hop și ai formației La Familia își pot vedea favoriții în superconcertul anunțat de Belvedere Studio din Târgoviște, pentru data de 10 martie. Timp de trei ore, începând de la 22.00, Șisu și Puya vor cânta cele mai cunoscute și îndrăgite piese ale formației.

Merită amintit că La Familia marchează cu un nou album 11 ani de absență, 20 de ani de activitate și 10 de ani de când a recâștigat numele ”La Familia”. Potrivit presei de specialitate, momentul a fost marcat printr-un nou album intitulat ”20 de ani” și un comeback la fel de puternic.

La Familia s-a format ca trupă în anul 1996, avandu-i ca membri pe Dragoș „Puya” Gărdescu și Tudor Sișu. Cei doi au avut o ascensiune rapidă, cucerind publicul din România prin atitudinea nouă pentru piața muzicală, fiind apreciați pentru stilul original și pentru viziunea asupra vieții de cartier. Albume precum „Nicăieri nu-i ca acasă”, „Bine ai venit în paradis” sau „Familiarizează-te” le-au adus aprecierea fanilor și criticilor de gen, iar La Familia a devenit un punct de referință în hip-hop-ul românesc. Formația a trecut prin grele încercări odată cu cele două arestări ale lui Șișu. Dincolo însă de toate acestea, La Familia are unele dintre cele mai reprezentative piese din hip-hop-ul de la noi.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele