La 74 de ani s-a ales cu dosar penal după ce fost prins la volan cu permisul suspendat! Târgovișteanul avea expirată și autorizația de circulație provizorie

Publicitate

Un bărbat din Târgoviște, în vârstă de 74 de ani, a fost prins la volan cu permisul suspendat, dar și cu autorizația de circulație provizorie expirată din luna decembrie a anului trecut. În urma infracțiunilor comise, dâmbovițeanul s-a ales cu dosar penal.

,,La data de 28 februarie a.c., în jurul orei 13:15, polițiștii Biroului Rutier au depistat un bărbat, de 74 de ani, din municipiul Târgoviște, în timp ce ar fi condus un autoturism a cărei autorizație de circulație provizorie ar fi expirat din luna decembrie 2025.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit ca acesta are dreptul de a conduce suspendat.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, a precizat IPJ Dâmbovița.

Depistat la volan beat criță

Totodată, în jurul orei 13:40, polițiștii au oprit pentru control, pe strada Petru Cercel, din municipiul Târgoviște, un autoturism condus de un bărbat, de 44 ani.

Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul din dotare, rezultând o valoare de 1,00 mg/l alcool pur in aerul expirat.

Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice necesare stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

La plimbare cu mașina neînmatriculată 

În plus, în jurul orei 14:35, polițiștii au surprins un tânăr, de 29 de ani, din județul Prahova, în timp ce ar fi condus un autoturism neînmatriculat în circulație.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!