Jandarmeria Dâmboviţa are şef oficial

Publicitate

În urma promovării concursului de ocupare a funcţiei de inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, col. Matei Viorel Dumitru a fost numit oficial în această funcţie, în cadrul unui eveniment la care a participat, din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, col. Medvichi Cezar, adjunctul inspectorului general.

La întrunirea de numire, inspectorul şef Matei Viorel Dumitru a mulţumit tuturor celor prezenţi alături de domnia sa la această reuşită personală. „Numirea mea în funcţia de inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa mă onorează şi mă responsabilizează deopotrivă. În relaţiile cu celelalte autorităţi din judeţul Dâmboviţa vom da dovadă, ca şi până acum, de corectitudine, colegialitate şi onestitate. Vreau să le mulţumesc tuturor colegilor din unitate pentru dăruirea dovedită pe timpul îndeplinirii activităţilor şi misiunilor şi totodată să îi asigur că vor găsi în mine acelaşi coleg şi prieten ca şi până acum”, a precizat col. Viorel Matei Dumitru din postura oficială de şef al Jandarmeriei Dâmboviţene.
Activitatea de numire în funcţie s-a desfăşurat în sala de şedinţe a Direcţiei Silvice, în prezenţa oficialităţilor locale şi a conducerii structurilor cu care Jandarmeria cooperează.
Compartimentul informare, relaţii publice şi cu publicul al IJJ Dâmboviţa

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele